De ce nu vrea Silviu Roșioru să-și ia în primire mandatul de viceprimar

Mărgărit GROSU

Consilierul local Silviu Roșioru amână lună de lună să depună actele pentru a prelua mandatul de viceprimar cu care a fost responsabilizat de ALDE Buzău. Au trecut câteva luni bune și la nivelul Primăriei Buzău au fost înregistrate în câteva rânduri proiecte de hotărâre pentru a iniția un vot în această privință, dar de fiecare dată acestea ori au fost depuse târziu ori au fost incomplete. Inițial, am crezut că primarul sau secretarul îi face șicane și astfel liderul ALDE să fie forțat să desemneze altă persoană pe acest post. Numai că se pare că nu este așa. Silviu Roșioru are o mare reținere să lucreze cu un om rău care a adus orașul în prag de faliment total.
”Toma e un om conflictual și un dornic în a scumpi tot ce-i iese în cale, taxe impozite etc. Nu pot colabora cu un om cu care nu ajungi la nicio idee comună. Am fost împotriva măririi impozitelor și a anumitor taxe și anume parcările publice și rezidențiale, intrarea în talcioc, impozitele, gunoiul, gigacaloria, panourile publicitare, taxele pe tarabe în piețe și târguri, scumpirea apei și multe altele. Am enumerat doar câteva. Nu am fost de acord cu înlocuirea pomilor, investiție inutilă și neprioritară, achiziționarea de autobuze casate din Olanda, o investiție păguboasă. Achiziționarea de bulbi de flori și flori din Olanda la un preț foarte mare. Nu am fost de acord cu scoaterea polițiștilor din școli și instituții și înlocuirea lor cu firme de pază la prețuri mult mai mari. Dărâmarea garajelor și implicit rezilierea contractelor de închiriere, care aduceau anual bani la bugetul local. Scoaterea comercianților din Bazar mult prea devreme de începerea lucrărilor, decizie la care s-a pierdut câteva milioane de euro. Închiderea accesului pentru aprovizionare a unor spații din Piața Centrală. Ajutor nejustificat pentru orașul Soroca, în situația în care nouă ni se dărâmă podurile. Crearea conflictelor între cetățeni, RAM și Ecogen, graba de a transfera pădurea Crâng în proprietatea Primăriei, și sunt doar câteva opinii diferite față de primar”, ne-a declarat consilierul local Silviu Roșioru.

Acum, în prag de toamnă, când ”sărăciile”, așa cum îi numește Toma pe cei de la bloc care nu au centrale proprii, vor rămâne fără apă caldă, și nu peste mult timp, și fără căldură, elanul consilierului local de a deveni viceprimar este nul. Nimeni nu se apropie de un om care a reușit să stârnească atâta ură și atâta dezordine în oraș încât populația este profund dezgustată. Ne așteptăm ca postul de viceprimar atribuit ALDE să rămână neocupat până la finalul mandatului pentru că nimeni nu îndrăznește să intre ”argat” la ”jupân” așa cum îi numește Toma pe subordonații săi.