Le-au furat și identitatea. Așa de lacomi au fost!

Mărgărit GROSU

Criza presei s-a declanșat după ce în mediul on-line au apărut pagini de socializare ale mai marilor noștri politicieni, unul mai mândru ca altul, să se laude cu realizările lor. În spatele paginii este un ziarist, un om care știe ce scrie, de ce scrie, cum scrie și ce ar trebui să scrie la un moment dat. Apar și unele scriituri mai gogonate, dar numai din cauză că patronul paginii, senatorul sau deputatul, vrea să fie mai cu moț. Se vede de departe cam cine scrie pentru cine și cam ce ambiții are domnul cumsecade. Pentru că ziariștii nu scriu degeaba la stăpân. Pe piața liberă a presei, din ce în ce mai prigonită, e jale mare. Nici vorbă de știre mai acătării, iar anchetele jurnalistice au dispărut cu desăvârșire. Se poate spune că presa s-a mutat în spatele demnitarului ca o gură de foc și o extensie a molfangiului pe care îl face puternic și frumos. Se poate spune că se poate trăi destul de bine în această simbioză. Ziaristul, un fel de algă albastră, aflat într-o strânsă legătură cu ciupercuța cu ochii verzi, caută să scoată la lumină tot ceea ce se poate din demnitar, tot ce natura zgârcită a uitat să-i pună sau tot ceea ce ursitoarea indulgentă a uitat că nu are, atunci când i-a hotărât soarta. Se poate spune că se trăiește bine în lumea ziariștilor din umbră. Așa cum demnitarul ia personalitatea ziaristului așa și ziaristul îi ciugulește din prerogative demnitarului ca sluga care își imită stăpânul. Se completează unul pe altul și la un salariu de două-trei mii de euro pe lună se poate spune că se trăiește decent. Cei mai isteți s-au vărsat în politică, ceilalți mai exersează încă. Cred că vă întrebați, de ce scriu asta? Negociez și eu salariul, voi nu faceți la fel?