Ce facem, Marcele? Încotro?

Am băut șampania, am țopăit, ne-am pupat, ne-am îmbrățișat, am sărbătorit ca de zile mari, dar acum ce facem? Nici nu ne-am trezit bine din euforia succesului, că președintele, abia ales, ne-a turnat găleata cu apă rece în cap. Spunea Klaus Iohannis că partidul nu s-a reformat. Sugera că s-au schimbat doar găștile de la putere și nu s-a reformat nimic. Cum așa? Noi credeam că, dacă l-am adus pe Marcel Ciolacu la butoane, bărbat tânăr, frumos, deștept și cu bani lucrurile s-au schimbat. Unde mai pui că tânărul nostru conducător mai are și alte calități. Ne uităm în echipa sa și vedem oameni mari. Primul Om, baronul de Vrancea, Marian Oprișan, părea că se simte bine în compania noului lider. Nu-i mai este frică de bătaie și nici de un brânci pe scări. S-a calmat oare Marcel Ciolacu, l-a iertat pe Oprișan sau a devenit el un mare Om, chibzuit, ros de grijile țării, un fel de Ștefan cel Mare? O mai vedem și pe Gabriela Firea, moldoveanca, zglobie cu năsucul în vânt, semn că-i rost de mare prăduială. Despre Stănescu ce să mai spunem. Cu gândul la porcul din coteț, nici măcar nu mai vrea război. Să tăiem porcul și pe urmă, ar fi spus acesta, sleit de ultima bătălie din CEX. Echipă bună am putea spune, cu care să tot mergi pe front. Dar încotro?

Încotro ne ducem, Marcele? În Europa suntem, NATO e la noi, nu trebuie să-l mai căutăm, rușii stau pitiți de frica lui Trump și omul din deșert e la adăpost pentru încă vreo câteva decenii bune. Ce facem noi acum? Ar trebui să ne ocupăm de ceea ce făcea soldatul antrenat în zi de sărbătoare. Făcea curățenie prin cazarmă, se spăla, se bărbierea, își spăla rufele murdare, își cremuia bocancii și își ungea cu vaselină pușca sau pistolul din dotare. Nu de alta, dar să fie pregătit, de va fi vreodată nevoie. Sau am putea să ne uităm la alții. Să-i spionăm. Să vedem ce fac ei de au așa succes. Ne uităm la echipa lor, vedem ce fac, ascultăm cam ce vorbesc, cu cine vorbesc, cine le sunt prietenii și care le sunt dușmanii. Am putea să facem chiar și o analiză cu oameni de specialitate, să ne informăm, să comparăm și să vedem cam care le sunt năzuințele, unde suntem noi, unde sunt ei, ce vor ei și dacă așa e bine. Am putea face asta, dar de ce?

Am putea să ne apucăm să citim. Să vedem ce se spune în cărțile alea mari, pe care nu am avut timp să le citim. În ”Arta războiului” de Sun Tzu, în cele semnate de Baronul de Montesquieu, în cele cumpărate de Iohannis,  “Un bărbat pe nume Ove”, în cele de istorie și chiar în cele de gramatică. Sunt educative. Dar avem timp? Capacitate avem, că doar toată lumea ne știe de oameni deștepți, dar avem timp? Tăvălugul puterii se rostogolește repede, poate prea repede pentru capacitatea noastră de asimilare și nu mai este Dragnea să ne protejeze de statul paralel. Așadar, ce facem, Marcele?

Eu aș zice să ne oprim un pic, să nu mai facem nimic. Să stăm cu toții și să ne privim. Să ne vedem cum am ajuns în iureșul nostru nebun, care ne-a antrenat pe toți. Să ne întrebăm cum am ajuns? Unii grași cu burțile trecute peste centuri, alții slabi cu stomacul supt, unii crispați de atâta lăcomie, alții cu obrajii supți de atâta luptă și nedreptate. Să ne oprim și să ne privim în ochi. Să aruncăm hârtiile false care ne arată drept înțelepți și cu simțurile primare să ne analizăm un pic. Hai, că putem! Să ne cercetăm cu acea gândire inocentă, de mici copii, să ne vedem așa cum suntem și ce putem face noi, noi cei sinceri și nepătați din conștiința noastră. Ne mai putem privi? Hai că am glumit! Să curgă șampania, să sărbătorim cu mult fast și să ne aruncăm în beția puterii! Hai, că încă se mai poate!

P.S. Pentru un prieten. Aveam o altă poză cu șampania. Cea cu inelul, dar era tot cu Hayssam!