Carmen Ichim, mesaj de Ziua Internațională a Biodiversității

Să fim mai atenți cu mediul înconjurător!

Pe 22 mai, se sărbătorește Ziua Internațională a Biodiversității, zi proclamată de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, prin rezoluția 55/201, din 20 decembrie 2000.
Data de 22 mai, reprezintă de fapt adoptarea textului Convenției din anul 1992 în cadrul Conferinței diversității biologice din Nairobi. Printre principalele obiective pe care le urmărește Convenția se numără conservarea biodiversității și utilizarea corectă a resurselor.
România a semnat Convenția pe data de 5 iunie 1992. Proclamarea acestei zile la nivel internațional, are la bază un semnal de alarmă cu privire la problemele privind biodiversitatea, mai ales că, în prezent, o mulțime de specii, atât faună cât și floră, se află pe cale de dispariție.
Biodiversitatea înseamnă în primul rând modul de a trăi în armonie cu natura. De a respecta celelalte specii, de la specii individuale la ecosisteme întregi. Biodiversitatea înseamnă diversitatea biologică care este vitală pentru sănătatea omului şi bunăstarea sa. Menţinerea lumii naturale într-o stare bună de sănătate, într-un echilibru natural este vital pentru existenta și perpetuarea speciei. Și nu mă refer aici doar la specia umană. Așadar, să fim atenți și toleranți cu mediul înconjurător. Și aici mă refer la tot ce a lăsat natura pentru noi. Pentru noi toți!