+11

Prefectura Buzău: BULETIN INFORMATIV

29.06.2020

Astăzi, 29 iunie 2020, situația epidemiologică la nivelul județului Buzău se prezintă astfel:

  • 15 persoane se află în carantină instituționalizată.
  • 801 persoane sunt izolate la domiciliu.
  • În județul Buzău au fost confirmate 533 de cazuri de infectare cu Coronavirus, 286 de persoane fiind declarate vindecate și externate.
  • Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în județul Buzău au mai fost confirmate 11 cazuri de infectare cu noul Coronavirus.
  • Pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între 37 și 71 de ani și au fost internați la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, cât și la Spitalul Județean de Urgență Buzău.
  • Ancheta epidemiologică este în desfășurare.
  • Instituția Prefectului – Județul Buzău face apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate, să respecte normele de conduită sanitară și distanțarea socială, precum și reglementările în vigoare impuse în vederea prevenirii și limitării extinderii infecțiilor cu SARS-Cov2. Având în vedere evoluția cazurilor de Covid-19 în județul Buzău, solicităm buzoienilor precauție, evitarea aglomerațiilor și a deplasărilor inutile, igienizarea frecventă a mâinilor și purtarea mijloacelor de protecție individuală.
  • Echipe mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au derulat acțiuni în vederea combaterii răspândirii COVID-19, dar și a descurajării faptelor de natură contravențională, înregistrate în acest context.
  • Având în vedere prevederile legislative în contextul ”stării de alertă”, în ultimele 24 de ore, structurile și subunitățile IPJ Buzău împreună cu personalul din cadrul Poliției Locale au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, ocazie cu care au fost verificate 883 de persoane aflate în izolare la domiciliu. A fost depistată că nu respectă restricțiile de izolare o persoană care a fost sancționată contravențional, valoarea amenzii fiind de 1.000 lei. În cadrul acțiunilor efectuate cu privire la respectarea măsurilor impuse de ”starea de alertă” au fost aplicate 10 de sancțiuni contravenționale, dintre care 1 pentru nerespectarea condițiilor privind izolare, 5 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și alte 4 sancțiuni la Legea 61/1991, în context COVID-19. Valoarea totală a amenzilor a fost de 3.600 de lei.
  • Jandarmii din cadrul IJJ Buzău și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești au acționat în weekend atât independent,  cât și în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea răspândirii Coronavirusului. Astfel, pe lângă misiunile specifice Jandarmeriei Române, jandarmii au executat misiuni pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în zona locațiilor de carantină. În cadrul activităților desfășurate au fost verificate peste 120 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, nefiind constatate abateri de la această măsură.
  • Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Cancelaria Prefectului