De ce face Ionescu atâtea gafe?

În timp ce candidatul PMP Buzău la Primăria Buzău punctează destul de inspirat în această campanie electorală, Constantin Ionescu pare că este croit să încaseze la fiecare ieșire în public. Scenele sale par regizate să se umple de ridicol și să minimizeze cât poate scorul electoral al partidului care l-a desemnat pentru funcția de primar. Ce este mai grav, este faptul că discursul său, de altfel, fără noimă, poate fi combătut pe loc. A început cu prețul parcării din centrul Parisului, combătut ca la comandă de un consilier, care era parcă pregătit să-i dea acea replică. A urmat cu prețul investițiilor de la coșul cu fum, contrazis cu acte de viceprimarul Ionuț Apostu, și pare că acțiunile sale, cel puțin ciudate, nu se mai termină. Azi îl vedem sacrificat de unul singur pentru binele comunității, de parcă Ionescu este pe persoană fizică. Examinate de un ochi experimentat, astfel de acțiuni par să îngrijoreze, mai ales că deja s-a intrat în linie dreaptă în campania electorală. Până și fotografia pe care o transmite către presă, alături de comunicatele sterpe, spune mult.