Prefectura ne-a lăsat fără porția de COVID

Instituția Prefectului Buzău este o instituție publică. Nu a fost nici a lui Bâgiu, nici a lui Beganu, nici a Bulendrei, nici a lui Dimian și nici a altora. Este o instituție publică, ornată cu oameni competenți care aplică legea. În teorie, în practică s-a demonstrat că este o instituție în care cei unși în funcție se pot comporta ca niște mici dictatori. Face excepție doar singurul prefect adevărat de Buzău, Carmen Ichim, care a avut curajul să aducă instituția la rangul pe care îl merita. După domnia sa, prefecții de aici și-au reluat manifestările. Leonard Dimian a adus instituția la stadiul Buleandră și acum, noul venit, al cărui nume nici nu mă obosesc să-l rețin, desăvârșește opera de a aduce instituția acolo unde era pe vremea lui Ion Vasile.

Prima răfuială se pare că o are cu noi. Nu ne-a mai trimis comunicatele COVID, pentru că l-am anunțat pe Vasile Alecu – prefect, după un comunicat dat de instituție. Spre seară s-au mai dumirit și au pus pe altcineva. Un fel de doctor. Nu ne interesează cine este prefect la Prefectura Buzău. La câți prefecți am schimbat noi, chiar că nu ne poate impresiona nimeni. Ne interesa o colaborare cu instituția pentru cititorii noștri, așa puțini cum sunt ei sau cum cred unii. Venit la pupitrul de comandă, noul prefect ne-a tăiat de pe lista de comunicate de presă. De ce oare încă nu știm. Între timp noi ne facem datoria. Îndemnăm cetățenii să respecte regulile de protecție împotriva infectării cu noul virus COVID și mai mult, îi îndemnăm pe oameni să se vaccineze.