Spitalul din pădure

Întâlnirea deputatului USR – PLUS Emanuel Ungureanu cu primarul Constantin Toma, la sediul Primăriei Buzău, pe tema construirii unui spital nou-nouț, a aprins scena politică. Evenimentul era să treacă neobservat, chiar dacă la nivelul primăriei s-au făcut eforturi foarte mari să ajungă în atenția presei. Două zile nimeni nu a zis nimic și s-au luat măsuri. Atât primarul, dar și deputatul au ieșit pe Facebook arătându-și interesul pentru implementarea acestui proiect. Unul vine cu terenul, altul cu banii, spunea presa de partid. Nu îl facem acolo, că e pentru cimitir, mai anunțau niște surse, că s-ar fi discutat, ca la final, să se puncteze cu întrebarea: de unde bani pentru funcționarea spitalului.

Privită în ansamblu, știrea nu face doi bani. Doi oameni s-au întâlnit la o cafea să facă și ei ceva. Nu au nici bani și nici putere să facă acel ceva, dar se străduiesc. Văpaia s-ar fi stins înainte de a face prea mare deranj nici pe scena politică și nici măcar în mass-media. Și totuși nu a fost să fie așa.

Modul în care a fost dată știrea în presă ridică însă mari semne de întrebare și mai toți au început să sugereze că știu și ei ceva.

În primul rând a fost foarte important pentru cei doi, primar și deputat, să facă publică întâlnirea. Miza nu era una politică. Au trecut alegerile, iar deputatul Ungureanu vine greu pe la Buzău. Nici Toma nu era interesat de acest proiect pentru că nu este al lui, nu-l interesează, și mai mult, așa cum a fost anunțat inițial, se suprapune pe un alt proiect al său. Putem deduce că întâlnirea era de fapt o obligație pentru altcineva. Un sponsor din campanie dorea să vadă acțiune, rezultate. În această ipoteză, era necesar ca un sponsor comun să le ceară celor doi acest lucru, pentru că primarul nu ar fi inițiat o discuție pe un subiect care îl deranja cu un lider al opoziției, iar Emanuel Ungureanu nu s-ar fi aruncat cu capul înainte într-o discuție fără o prealabilă documentare.

La Buzău pe jos, pe un mal frumos, în codru stufos

Numai că expunerea publică s-a făcut pe dos. Deputatul USR – PLUS s-a filmat ca un ALB-ÎNCHIS – Vodă pe halca de teren pe care a pus ochii să facă spital, în timp ce primarul îi reproșa tot într-o filmare că terenul e dat pentru cimitir și nu pentru spital. Ce am putea deduce de aici? Că este vorba de un alt teren pentru care cei doi s-au înțeles să-l pună la dispoziție pentru acest obiectiv. Undeva în zonă, dar nu în cimitir. Dacă ne gândim și la ipoteza sponsorului comun a celor două partide din campania electorală, ne luminăm și vedem fenta de departe.

Ce se vrea de fapt?

Se vrea un proiect imobiliar pe fundamentul unui spital amplasat în pădurea Crângului. Nu sunt bani pentru construcția lui și nici de fonduri europene nu poate fi vorba, dar se poate demara documentația. Dacă trece de acest hop se poate aduce în discuție și un parteneriat public-privat și afacerea este ca și încheiată. De ce era nevoie de o regie pentru acest subiect? Subiectul pădurii Crâng este foarte sensibil. Au fost adevărate războaie în primul mandat al primarului. Acum a scăpat de opozanți, care nu mai au putere, sau nu mai sunt la putere și susținerea celor de la USR-PLUS îi pică mănușă.

Care este al doilea pas?

Deputatul Emanuel Ungureanu trebuie să vină cu propunerea de a se face un spital în pădurea Crângului, departe de zgomot, la umbra copacilor, pentru binele buzoienilor aflați în nevoi.

revenim!

https://www.facebook.com/watch/live/?v=897529267672004&ref=search