Costel Vînătoru, premiat de Academia Română

” Tratat de legumicultură specială” pare să fie piatra de temelie pentru Banca de Gene, instituție înființată de cercetătorul buzoian cu sprijinul total al primarului Constantin Toma. Emoționat de faptul că lucrarea cercetătorului Costel Vânătoru a fost premiată de Academia Română primarul Buzăului ne transmite un mesaj la fel de mișcător;

”Dragi buzoieni,

Astăzi, 8 decembrie 2021, Academia Română a acordat Premiul Gheorghe Ionescu – Șișești pentru cea mai bună lucrare scrisă în România, în domeniul agriculturii, domnului inginer cercetător Costel Vînătoru și echipei sale de la Banca Națională de Gene pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale. Lucrarea ,,Tratat de legumicultură specială” se bazează pe cercetarea îndelungată a acestui colectiv de buzoieni, din care mai fac parte și doamnele ingineri – cercetători, Bianca Mușat și Camelia Bratu. Iată că după premiul obținut de domnul Nicolae Peneș, la secțiunea istorie, ,,Alexandru Marghiloman, lordul valah”, acum mai bine de 10 ani, Academia Română onorează din nou Buzăul. De remarcat că acest ,,Tratat de legumicultură specială”, a mai fost premiat și de Academia de Științe Agricole și Silvice și de Academia de Științe Tehnice. Felicitări domnule Costel Vînătoru, din partea tuturor buzoienilor și pentru acest mare premiu, dar și pentru activitatea extraordinară pe care o depuneți la Banca de Gene, pentru a pune Buzăul pe harta științifică a lumii, dar a asigura și o hrană sănătoasă românilor” a declarat primarul Buzăului Constantin Toma în urma evenimentului .