Mesaj emoționant de Ziua Veteranilor

Veteranii au fost omagiați în acest an de noua generație de politicieni, care a preluat ștafeta într-un cadru solemn. Discursul vicepreședintelui Adrian Robert Petre a fost mobilizator și apreciat de veterani, care și-au dat seama că tânăra generație se ridică la înălțimea așteptărilor.

”Ziua de astăzi, în care ne cinstim veteranii de război, nu este nicidecum o zi despre trecut! Ci una despre prezent și viitor! Este ziua identității noastre și a celor care și-au adus contribuția pentru totdeauna la ceea ce suntem ca țară și popor. Este ziua celor care ne-au oferit necondiționat totul. Fără ei toți, fără fiecare veteran din fiecare comunitate, România ar fi ca Dumnezeu fără îngerii săi. Cred că cea mai mare recunoștință pe care o putem oferi este aceea de a nu uita nicio clipă că tot ce avem astăzi li se datorează. Și singurul mod în care putem face aceasta este acela de a înțelege că cea mai mare apreciere nu este să pronunți cuvinte, ci să trăiești după ele. La mulți ani, dragi veterani din Buzău și de pretutindeni din țara noastră! La Mulți Ani, vouă, cei care, prin sacrificiul dumneavoastră, ați transformat în realitate visul național de libertate, integritate și suveranitate!”