Ieșirele publice ale premierului Marcel Ciolacu surprind atât de mult încât îți formează convingerea că și-a jucat deja meciul și a pierdut! Un mesaj demobilizator către activul de partid a fost surprins de ziarul său, Cotidianul Opinia, care a publicat un fragment din acesta, presupun la ordin, pentru că nu îi cred pe cei care lucrează aici, că nu au o minimă cultură politică. Textul ne duce la Balada Miorița, unde moldoveanul știe că-i sunt numărate zilele și se tânguie în fața Bârsanei. Nu ia nicio măsură, nu sare cu bâta la tâlhari, ci vrea doar să-i fie bine pe lumea cealaltă.
În locul unui mesaj dur adresat către șefii de partid din organizații, care s-au spurcat la icre negre și alte plăceri, care s-au transformat în adevărați baroni și nu mai țin cont de voința electoratului, Marcel Ciolacu își plânge deja de milă și cere îndurare de la frățiorul lui, Lucian Romașcanu. Nu ține cont de faptul că dacă P.S.D. pierde alegerile, Lucian Romașcanu va fi primul pe făraș, hăituit de colegii domniei-sale.
Ciudat!
Iată ce spune Balada Miorița:
– Oiţă bârsană, De eşti năzdrăvană Şi de-a fi să mor În câmp de mohor Să spui lui vrâncean Şi lui ungurean Ca să mă îngroape Aice, pe-aproape, În strunga de oi, Să fiu tot cu voi; În dosul stânii, Să-mi aud cânii.
Iată ce spune Ciolacu:
”Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, le-a spus membrilor partidului care au participat sâmbătă la conferinţa de alegeri a conducerii organizaţiei judeţene Satu Mare că, dacă PSD nu câştigă toate cele patru rânduri de alegeri de anul acesta, va pleca din fruntea partidului. El spune că şi-ar dori să nu fie exclus din PSD şi dă asigurări că nu îşi va înfiinţa altă formaţiune politică, aşa cum au făcut unii dintre predecesorii săi”, scrie Opina Buzău.
„Este un an provocator anul 2024. Un an unde categoric că îmi doresc ca PSD să câştige toate rândurile de alegeri. Categoric că dacă nu le câştigăm, plec acasă (…) La un moment dat, toate funcţiile sunt vremelnice, durează mai puţin sau mai lung (…) Eu, Marcel Ciolacu nu aş fi realizat nimic şi nu aş fi stat în fruntea partidului peste trei ani de zile dacă nu aş fi avut cea mai bună echipă din istoria PSD. Ăsta este adevărul (…) Asta este politica! Nu ne trebuie niciun consilier care să ne spună când e momentul să faci pasul, lateral sau înapoi. Cu adevărat, mi-aş dori să nu mă excludeţi, fiindcă eu am înţeles aceste reguli, dar sunt nişte reguli care ţin de bun simţ. Nu există liderul maxim, s-au dus acele poveşti! PSD a fost puternic în momentul în care a avut echipe puternice”, a afirmat Marcel Ciolacu sâmbătă, la Satu Mare.
Ciolacu a mai spus că nu îşi va înfiinţa alt partid chiar dacă va fi exclus din PSD: „Am promis că nu am să-mi fac un partid după ce colegii mei or să mă excludă din partid, fiindcă, de obicei, aşa facem cu preşedinţii partidului. Dar eu o să mă ţin tare şi îmi pun speranţele în Lucian Romaşcanu că o să mă ţină măcar preşedinte de onoare la Buzău”, a mai spus Ciolacu în acelaşi discurs.
AȘA CEVA?