De ce nu dormea prefectul Țiclea?

Prefectul Buzăului, Daniel Țiclea, răsuflă ușurat. Adrian Mocanu, liderul P.N.L. Buzău, nu-l mai schimbă din funcție, chiar dacă știe cine l-a numit pe post. E băiat bun, spune liderul P.N.L. Buzău, arătând că Daniel Țiclea este ascultător.

După ce a trecut acest hop în cariera sa, prefectul vine și clarifică unele aspecte legate de prestația sa în fruntea instituției. Starea de confuzie și neputința instituției în rezolvarea unor probleme curente este pusă pe seama nopților nedormite ale prefectului, a eforturilor sale supraomenești și a sacrificiului său să găsească niște juriști și un secretar general. A fost muncă foarte grea, dar a reușit. Acum poate dormi liniștit!

Iată ce ne spune prefectul:

După o perioadă de trei luni de pauză, de reorganizare și eforturi susținute, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor s-a întrunit, joi, având pe ordinea de zi 52 de puncte. Reluarea ședințelor de Fond Funciar a fost posibilă dat fiind că Serviciul Juridic este acum în formulă completă, inclusiv cu secretar general.

“Pas cu pas, în noua formulă de la Compartimentul Juridic reintrăm în ritm. Am avut determinarea să reconstruim acest compartiment, iar acum sunt bucuros să anunț că avem 7 colegi noi, șef serviciu și secretar general. Astfel, am putut relua ședințele de Fond Funciar.

Toate acestea înseamnă NORMALITATE, dar în spatele acestei normalități stau eforturi enorme, sacrificii, nopți nedormite. Însă, când vedem rezultatele mergem înainte!”, a declarat prefectul județului Buzău, Daniel Țiclea, președinte al Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.