Orice buticar care își permite să țină trei angajați, scoate lejer pe lună două mii de euro. Se scoală la ora 10, semnează CEC-urile pentru bancă și bate cu pumnul în masă că angajații sunt leneși. Pe la prânz, merge la restaurantul preferat, servește masa și se retrage la un loc răcoros să-și facă siesta. Revine pe seară pe la butic și iarăși e nemulțumit că marfa nu s-a prea vândut. Țipă, urlă și aruncă cu vorbe otrăvite în angajatul de serviciu și pleacă liniștit la local, după ce a încasat banii din vânzări. Beat muci, se duce acasă unde soția îl așteaptă îngrijorată. Nu mănâncă nimic pentru că este supărat, că afacerea merge prost. Soția îl compătimește și îi face masaj la picioare să se liniștească. A doua zi, o nouă zi. Aceleași toane de buticar.
Pentru primar, programul începe la ora șase dimineața. Îl scoală din așternut directorul de la apă și canal. S-a spart conducta și trebuie să spargă asfaltul. E musai aprobare măcar verbală de la primar. Până să se îmbrace îl sună și șeful de la Poliția Locală. A mai aruncat unul cu var pe mașina prefectului. Ce să facă? Îi face dosar sau închide ochii, că prefectul e cam gomos și o cam merită. O rezolvă și pe asta, dar cu directoarea de la școală nu-i de glumit. I-a promis centrală nouă și sună de aseară la dispecerat. Nu ia micul dejun și nici de cafea n-are timp, că îl ateaptă șoferul jos. Ăsta, așa cum era obișnuit din vremurile trecute, îi trage pe vecini de limbă. Probabil că raportează cuiva sau este el cam curios. Ajunge în hol la primărie și e plin de asistați sociali. Nu și-au primit simbria pe luna trecută și mor de foame. Ce să mai facă primarul dacă nu sunt încasări la buget.
Și uite așa programul primarului se termină pe la ora 20, noaptea târziu. În zi de leafă ia 2000 de euro. La fel ca buticarul odihnit.