Revoltă la Vadu Pașii

Gheorghe Firon, primarul de la Vadu Pașii, a reușit să aducă în derizoriu zicala” Dobrică-stradă mică”!

Dobrică era un constructor de străzi pe care le făcea mici ca să-i iasă și lui mai mult cașcaval. Ei bine, Firon le face și mai mici. Mici de tot. Abia pot trece două roabe una pe lângă alta pe drum fără să se lovească. O linie de asfalt pe mijlocul drumului. Restul este acoperit cu un strat de beton și acesta foarte subțire fără să fie armat, ceea ce înseamnă lucru de mântuială. Dar până și acest aspect pare desprins dintr-un film cu proști. Un meșter folosește niște lemne foarte mici pentru a face un cofrag. Le înfige în pământ încet cu un ciocănel spre disperarea sătenilor, care stau pe margine și-l înjură.