Nheaua și cu Titinel au jucat un Alunel
(După o poveste adevărată)
Nheaua era un om rău. Negru la suflet, mitoman și procesoman. În fiecare dimineață mergea la magazin. Nu cumpăra nimic. Căuta ceva prin vitrine și asculta. Oamenii vorbeau câte și mai câte. De aici pleca la Miliție. Spunea tot ce a auzit, însăilând povești care mai de care mai atrăgătoare pentru oamenii legii de pe atunci. Seara se lăsa cu descinderi prin curțile celor pârâți. Cel mai des erau acuzați că ascultă Europa Liberă sau Vocea Americii. Rămâneau fără antene și uneori fără aparate. Dar asta nu era nimic. Cu cine se întâlnea, Nheaua îl transforma în dușman. Îl reclama la Miliție și apoi îl dădea în judecată. Pe atunci judecata se săvârșea mult mai lejer. Erau comisiile de judecată la fiecare comună, care se întruneau aproape săptămânal. Aici eroul nostru avea mereu câștig de cauză. Mințea frumos. Procesomanul îi acuza pe săteni că l-au înjurat când trecea pe lângă el. Că l-au scuipat, că l-au calomniat și amenințat. Că l-au lovit sau chiar că au strănutat uitându-se către el fără să pună mâna la gură. Unul era acuzat că a mers ușor în urma lui și îi număra pașii. Adică îi făcea farmece. Comisiile de judecată au ajuns să se reunească în fiecare săptămână pentru cauzele lui. Nici cei care făceau parte din comisii nu erau menajați. Cam toți aveau proces la județ după prima judecată, chiar dacă i-au dat dreptate. După două procese, băgase frica în ei și îi dădeau dreptate la primul termen. Nheaua triumfa. Avea de partea lui justiția locală și Miliția. Era invincibil pe plan local. Nu au scăpat de plângeri nici primarul, nici secretarul, nici paznicul primăriei și nici măcar șeful de Post din sat. Cu toți erau datori la procesoman să-i plătească bani, daune morale. La județ, la judecătoria adevărată, Nheaua avea termene în fiecare zi. Își luase abonament la rată și avea carnețel cu termene, complete și judecători. Îi știa pe toți pe numele mic și atmosfera din instanță îi era familiară. Se comporta ca un adevărat avocat-reclamant. În culmea gloriei sale spunea în sat că are dezlegare să câștige 2 procese gratis, fără probe, așa că își pândea victimele în fiecare zi. Te trezeai cu el la poartă și dacă scuipai în sân de groază, ăla erai. Proces, judecată, daune. Asta te păștea. Numai că eroul nostru negativ și-a găsit într-o zi nașul. Titinel. El era eroul pozitiv al comunității. Făcea jalbe la stăpânire pentru nevoiași. Pentru pensie, pentru ajutor de boală, pentru alocație de copii, pentru butelie, pentru teren de folosință, pentru nedreptățile șefului de Post și alte necazuri care se năpusteau pe capul oamenilor neajutorați. Nu lua niciun comision, dar era tare fericit să ajute. Probabil îi plăcea să scrie și își admira de fiecare dată opera sa. Și chiar era de admirat. Pe lângă un conținut bine întemeiat, scrisul său de mână arăta ca o operă de artă. Toți cei de la județ, din fruntea instituțiilor îi cunoșteau scrisul. A venit o scrisoare de la Titinel. Ca și lui Nheaua, proscrisul, îi dădeau dreptate și cererile sale erau rezolvate pentru sătenii săi. Numai că într-o zi, Nheaua și-a forțat norocul. L-a văzut pe Titinel și l-a provocat. A primit ce a cerut și așa a început războiul. Nheaua versus Titinel!
Dosar la Securitate
Prima înfățișare la șeful de Post a avut loc în dimineața următoare. Titinel era acuzat că ascultă Vocea Americii și Europa Liberă. Că avea două aparate mari cu antena întinsă în nucul cel mare. Cu un aparat capta din bucătărie și altul, cel mare, era folosit în sufragerie. Avea și schița casei. Dar cea mai mare acuzație ce se lăsa cu cătușe pe loc, era aceea că avea corespondență cu străinii. Cu americanii. Se întâlnea cu Ștefan, chiaburul, și complota împotriva regimului. De această acuzație era greu de scăpat. Era de cercetat de Securitate. Și faptele se cam probau. Ștefan era dizident. De fapt, cine era Ștefan? Era un bătrânel pensionar, care păștea o văcuță în fiecare dimineață pe marginea șanțului. Vorba sa de binețe era: Vin americanii! Nu puteai să nu râzi și să nu-i intri în voie și vreme de câțiva pași era imposibil să nu-l aprobi. Da, vin americanii! De aici, necazul. Titinel era déjà dat în fapt de uneltire. Dizident, colaborator cu imperialiștii, spunea șeful de Post, mândru că a descoperit un dușman de clasă chiar la el în sat. Au urmat perchezițiile. Aparatele erau la locul lor, așa cum reclamase proscrisul, legate de antena din nuc. Au fost confiscate și întocmit dosarul pentru Securitate. Ceva s-a întâmplat însă la Centru, pentru că GAZ-ul Securității a plecat de la Post fără aparate, fără antenă și fără dosarul șefului de Post. A mai luat și o scaltoacă pe motiv că este naiv. A urmat măcelul șefului de Post pe Titinel. I-a adus aparatele acasă, dar cu pretenția să nu cumva să asculte Europa Liberă și mai ales Vocea Americii. De aici era pericolul pentru români. Titinel nu a promis nimic. Din contră, a zis că o să asculte în continuare. Și așa au urmat cinci ani de vizite nocturne a milițianului pe veranda lui Titinel cu reportofonul, să-l prindă în flagrant.
Vice-versa
Nheaua însă și-a văzut de treaba lui. Plângere la Comisia de judecată pentru calomnie. Plângere la Comisia de judecată pentru insultă. Plângere la comisia de judecată pentru amenințare. Plângere la Comisia de judecată pentru șantaj. Plângere peste plângere, astfel încât Titinel și Nheaua se întâlneau în fiecare săptămână la Primărie, acolo unde activa Comisia de judecată, la proces. Numai că membrii Comisiei de judecată s-au mai luminat. Nheaua avea un adversar puternic și au scăpat și ei de teamă. Mai era și incidentul cu Securitatea. Dacă a scăpat de mâna Securității, înseamnă că Titinel o fi cineva. După scris și intelect părea a fi, dar cine oare? Așa se întrebau membrii Comisiei de judecată de la comună în timp ce îi respingeau plângerile omului rău și mitoman. Credeți că s-a liniștit Nheaua? Nici gând! A mers cu jalbe la județ. Una după alta până când s-a epuizat. Nu mai avea inspirație. Minciunile lui erau toate pe tapet și nu le mai putea repeta. A urmat contra-ofensiva. Titinel contra Nheaua. Dreptatea împotriva mitomanului! După un război aprig și lung, Nheaua și-a lăsat barbă și s-a călugărit. Vorbea singur prin pădure. Vin americanii! Și au venit!