Îi place când i se spune așa, pentru că îi aduce aminte de tinerețe. Era soldat angajat și fiind foarte mic de înălțime era pus să care țintele la poligon, în coada plutonului. Greutatea îl făcea să meargă cocoșat și cu picioarele depărtate, așa că în mod natural colegii de șprițuri i-au zis Crăcănici. Și așa i-a rămas numele. În timp s-a ajuns. Și-a făcut cârciumă și magazin în fața Drăgăicii. S-a format un vad frumos și personajul nostru s-a îmbogățit subit. A devenit arogant și șmecher, dar mai mult, a început să aibă pretenții. L-a supărat însă Boșcodeală. I-a plantat un concurent pe vad, pe domeniul public. L-a căpăcit. Nu s-a lăsat până nu l-a văzut pe edil la televizor, făcându-și de cap cu două blonde. N-a scăpat de concurență, pentru că Fănică Bârlă, în primele două zile de mandat ca primar, a vândut terenul, domeniu public, concurentului. Necaz mare acum, cu noul primar. A dat autorizație de construire pentru un mall. Crăcănici a înnebunit. Caută din zori și până seara, zi de zi, un motiv să oprească investiția. Un mall în vecinătatea sa îl face calic și are datorii mari. L-a luat la țintă pe Doloiu. Firma sa ar fi semnat actele. Doloiu se apără și îl trimite la Registrul Comerțului să vadă că a vândut firma unor investitori. Nu știm încă cine vrea să-l bage în faliment pe Crăcănici, dar mai căutăm. Oricum ar fi, se anunță război mare între Toma și Crăcănici.
Revenim!