Controale de la Garda de Mediu în tot județul

Conform Planului Anual General de Activități al Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul General a impus efectuarea unui control tematic planificat pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale (conform Planului Național de Gestionare a Deșeurilor) și a stării de salubrizare a localităților la nivel național, în perioada august – decembrie 2024.

Astfel, controlul se va efectua la cele 87 de UAT – uri de pe raza județului Buzău, inclusiv Consiliul Județean Buzău, cât și ADI ( Administrația de Dezvoltare Intercomunitară).

Se va verifica respectarea implementării PJGD (Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor), conform HG nr. 942/2017 de aprobare a Planului Național de Gestionare a Deșeurilor, cât și a respectării prevederilor OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, Ordinului 846/2019 privind desfășurarea de controale pentru identificarea depozitărilor ilegale de deșeuri la nivel național, OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților.

Cu ocazia acestui control tematic, vor fi verificate și aspecte privind respectarea prevederilor legislației din domeniul biodiversității, conform Legii nr. 24/2007 republicată privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților și OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate.

Comisarul Șef al Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Buzău ,d.na Carmen-Adriana Ichim , a prelucrat prevederile legislației de mediu în vigoare, comisarilor din cadrul Comisariatului Județean, în vederea implementării unitare la nivel județean a măsurilor ce vor fi impuse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *