Ciocnire cu scântei între Puterea Executivă și cea Judecătorească

Premierul Ilie Bolojan încă nu a înțeles și nu i-a spus nimeni că el și Guvernul său face parte din puterea executivă, care este pe poziții de egalitate cu puterea judecătorească într-un stat de drept. Și președintele face parte tot din puterea executivă, și cu toate voturile lui populare, este tot pe poziție de egalitate cu puterea judecătorească. Nici Parlamentul în întregul său, nu poate subordona puterea judecătorească într-un stat de drept, și el fiind pe aceeași poziție de egalitate. Așadar, orice urmă de intimidare sau subordonare a puterii judecătorești de către ceilalți se lasă cu scântei într-un stat democratic. Așa cum a ieșit acum. Denigrarea judecătorilor și ostilizarea populației împotriva acestora de către executiv sau președinte este un lucru periculos într-o democrație. Încrederea cetățenilor în judecători trebuie să fie totală, cu toate hibele unui sistem care încă se reformează. Curățarea acestuia trebuie să se facă din interior, pentru că în sistemul de justiție sunt oameni integri. Chiar dacă sunt uneori abuzuri sau erori, acestea trebuie discutate, arătate și condamnate. De presă, și nu de reprezentanții altor puteri. O presă sănătoasă, netimorată și neaservită slujește interesului public, cetățenilor și celor trei puteri din stat. Aici trebuie umblat, pentru că lucrurile stau foarte rău. Puterea executivă, statul în general, a pus talpa pe grumazul presei. Cei care nu s-au predat au fost denigrați, intimidați și amenințați de aceeași sergenți-majori care se umflă acum la judecători. Nici puterea legislativă nu a stat cu mâinile în sân, a dat legi cu care să combată presa și libertatea de exprimare. Acest lucru este foarte grav într-un stat de drept. Revenind la răfuiala dintre Executiv și Puterea Judecătorească, putem spune că judecătorii în întregul lor au dreptate. Au lefurile mari, pentru că sunt bine pregătiți și mai ales, pentru că sunt puțini, pentru activitatea la care sunt supuși. Executivul este stufos și plin de oameni de strânsură. Acolo trebuie să umble Bolojan, în prăvălia sa. La fel și cei din Parlament. Fiecare să-și facă ordine în ograda sa și toți la un loc să lase presa în pace!