Marele ”Consorțiu” trâmbițat de Marcel Ciolacu, menit să cuprindă în pântecele sale toate spitalele prezente și viitoare din tot județul și toată suflarea de personal medical, a creat o breșă prin care a pătruns în sistem ”virusul Bolojan”. A fost adus de un doctor de la Oradea, ucenicul de taină al premierului Bolojan.
Primele simptome ale contaminării sunt destul de evidente la spitalul județean. Nimeni nu mai ascultă de nimeni și fiecare face ce vrea. Șefii se gândesc doar la tăieri, iar personalul medical la plecări. La pacienți, la stabilitate și performanță nu se mai gândește nimeni, iar sistemul pare blocat.
Năstrujnicia de idée, a fostului premier Ciolacu, este sabotată chiar de creator. În timp ce vrea să implementeze o mare creație arhitecturală a sistemului medical de la Oradea, Marcel Ciolacu îl critică pe Ilie Bolojan și îl acuză de incompetență. Nimeni nu mai înțelege nimic, astfel încât, eșecul acestui proiect este garantat.
De la Râmnicul-Sărat lucrurile se văd mai limpede. Personalul medical s-a ridicat împotriva acestui ” consorțiu” și vrea garanții.