Fonduri de la Administrația Fondului de Mediu pentru primăriile din județ
La Consiliul Județean Buzău, 26 de UAT-uri, printre care și municipiul Buzău, reprezentat de primarul Constantin Toma, au semnat 29 de contracte pentru proiecte de iluminat public, finanțate prin Administrația Fondului pentru Mediu.
”Investițiile care au ajuns și vor ajunge în județul Buzău în perioada următoare se ridică la aproximativ 131 de milioane de lei.
Felicit toți primarii care au semnat astăzi și pe cei care vor intra în etapa următoare, după aprobarea bugetului AFM.
Apa și canalizarea devin o prioritate majoră de acum înainte. Urgențele sunt clare, acolo unde au fost identificate probleme de potabilitate. Pentru etapa următoare, obiectivul este să venim cu proiecte mai bine pregătite și cu punctaje mai mari.
Am avut astăzi o discuție aplicată și cu executivul Companiei de Apă, care rămâne operatorul rețelelor și poate prelua execuția și gestionarea investițiilor. Compania nu depune proiecte, dar are un rol esențial în implementare. Obligația noastră este să avem o perspectivă coerentă pe termen mediu.
Mulțumesc domnului Florin Bănică, directorul AFM, pentru sugestiile sale și pentru mesajul clar de deschidere față de proiectele fezabile din județul Buzău.
Vom continua, împreună, să milităm pentru menținerea bugetului AFM și pentru finanțarea investițiilor care răspund unor nevoi reale ale comunităților”, a declarat președintele Consiliului Județean Buzău.