Primarul Buzăului, Constantin Toma, încearcă să manipuleze buzoienii printr-un mesaj prin care își exprimă dragostea pentru natură și mediul înconjurător. Spune că o hotărâre judecătorească definitivă, nu îl împiedică să defrișeze pădurea Crâng și să o transforme într-un modern CARTIER REZIDENȚIAL pentru bogați.
Pentru, că la asta se limitează Contractul său Climatic M 100. Este poarta de intrare cu drujbele în pădurea Crâng.
M100 este probabil o marcă de drujbă! Timbery M100
„Dragi buzoieni,
De ceva vreme, în spațiul public se vehiculează o teorie prin care se induce ideea că prin anularea în instanță a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Buzău, prin care s-a aprobat așa numitul ,,Contract climatic” – M100, Primăria Municipiului Buzău ar trebui să nu mai facă nici un fel de investiție în domeniul tranziției spre neutralitate climatică……”
Aduce ca argument suprem, transformarea unei școli, în școală circulară, o inepție de care a râs și președintele Klaus Iohannis.
”Obiectivul acestei Hotărâri de Consiliu Local nu a fost aprobarea unui contract care să nască obligații juridice sau sancțiuni directe, în sensul clasic al dreptului civil, ci a reprezentat doar un angajament politic, strategic și de planificare urbană. Prin această hotărâre de Consiliu Local, Municipiul Buzău s-a angajat să atingă neutralitatea climatică până în anul 2035” , mai spune primarul cu ochii în lacrimi.
Numai că primarul uită să spună ce dorea domnia-sa prin implementarea acestui Contract Climatic M100, anulat de instanță, prin lupta titanică a expertului tehnic judiciar, Haritina Crăiță. Primarul dorea modernizarea unei arii naturale protejate și o baltă cu deșeuri în câmp deschis, care să îmbolnăvească populația. Aceste aspecte au fost vizate de către instanță, iar judecătorii au sancționat astfel de porniri. O arie protejată nu are nevoie de nicio investiție, iar o baltă de fecale aruncate pe câmp, care să decongestioneze stația de epurare a orașului, este o idee periculoasă pentru sănătatea populației. Asta au constatat judecătorii și l-au pus la colț pe primar, dar și pe consilerii locali, care nu se gândesc decât la bunăstarea lor efemeră.
Considerăm că este timpul ca liderul PSD Buzău, deputatul Romeo Lungu, să se gândească la viitor, la cei ce vor veni după noi și să lase pe veci pădurea Crâng în pace.
HAI BUZĂU!