„Dl. Goe, Maior fără bilet”, la Teatrul „George Ciprian” 

Dl. Goe, Maior fără bilet, noua premieră a Teatrului „George Ciprian”, îl readuce în prim plan pe Vladimir Pantiș.

Teatrul „George Ciprian” din Buzău aduce pe scenă spectacolul „Dl. Goe, Maior fără bilet”, de Ion Luca Cragiale, păstrând comicul de situație condensat într-un flux continuu, alert, cu muzică originală și momente coregrafice care pun în valoare grotescul „lanțului de favoruri”  făcând o distincție între copilul Ionel și „copiii” de astăzi crescuți cu scurtături: părinți care negociază note, examene „aranjate”, diplome fără merit. „Maiorul fără bilet” devine simbolul generațiilor care au învățat că „se poate și altfel” – dar descoperă că „altfelul” are costuri mult mai mari în viață.

„DL Goe – Maior fără bilet” reunește patru texte emblematice din „Momente și Schițe” – „Lanțul slăbiciunilor”, „Căldură mare”, „Vizita” și „Domnul Goe” – într-o poveste unitară, avându-l în centru pe Ionel Popescu (Goe), jucat de Vladimir Pantiș, copilul hiper – protejat, împins în față de către rude rude, amici și funcționari.

Spectacolul urmărește procesul de fabricare a imposturii: prin telefonări, intervenții și cocoloșiri, Ionel devine supraapreciat, îmbrăcat în uniformă de maior înainte de a fi învățat lecția alfabetului. Totul e construit pe o fundație fragilă și anume un „bilet” fals la trenul vieții.

Spectacolul „DL Goe – Maior fără bilet” este un spectacol pentru întreaga familie perfect pentru copii, părinți, bunici și profesori! Prima reprezentație din stagiunea 2025-2026 va avea loc pe 6 decembrie, ora 11:00 și se va juca cu casa închisă!

Echipa de producție

Regie – Ionuț Octavian Ghinea

Asistent regie – Ana Maria Adam

Scenografie – Marius Nițu

Muzica originală- Codruț Bîrsan

Mișcare scenică- Lorette Enache

Distribuția

•           Sorin Francu – Domnul (Caragiale)

•           Dragoș Dumitru – feciorul

•           Ionuț Ghinea – Profesorul –

•           Anda Pantiș – Madame Popescu/Mamița

•           Zabi Tudor – Mam’Mare

•           Ana Maria Adam – Tanti Mița

•           Dan Răspopa – Controlorul