Doar Ciolacu îl poate trimite acasă

Constantin Toma și pudelul său, Ionuț Apostu, vor fi trimiși acasă, dacă Marcel Ciolacu va prelua conducerea Consiliului Județean Buzău. Este speranța cu care trăiesc buzoienii, după ultimul asalt la buzunarul lor de către cei doi nefericiți. Orice alt candidat, de la orice partid politic, nu va putea realiza acest lucru, pentru simplul motiv, că primarul nu poate fi clintit din scaun în acest mandat, decât din interiorul partidului. Majoritatea din Consiliul Local Buzău, care îi sprijină pe cei doi, și care le dă puterea de a lua orice decizie aberantă, poate fi strunită doar din P.S.D., iar dacă Ciolacu pierde cursa electorală, Constantin Toma devine șeful suprem. În schimb, dacă Marcel Ciolacu preia șefia Consiliului Județean Buzău, acesta va deveni și președintele partidului, dar și coordonatorul vieții politice și administrative în județul Buzău. Așadar, jupânul Toma, care se manifestă acum ca un adevărat despot și pudelul său, își vor pierde puterea în CLM și vor fi siliți, mai cu vorbă bună, mai cu pumnul în masă, să se retragă din viața politică și să lase buzoienii în pace.  

”Capul lui Moțoc vrem!”

Dacă vrem un slogan sau o scânteie în această campanie electorală nu trebuie să fim originali. Ne uităm în istorie și vedem, că un parvenit a făcut atâta rău, încât oamenii și-au aprins rogojinile în cap și au mers la Vodă. De la Vodă al nostru, Nicușor Dan, nu avem speranță, așa că mai bine ne plângem la Marcel Ciolacu. Cum au făcut vrâncenii, care nu-l mai suportau pe Marian Oprișan. La Focșani, a venit Marcel Ciolacu și l-a alungat pe Marian Oprișan prin pădurile Vrâncioaiei, atunci când nimeni nu mai credea că se poate scăpa de el. Dacă pe vrânceni i-a putut ajuta, în mod sigur, Marcel Ciolacu ne va ajuta și pe noi. El l-a pus, el să-l dea jos, și să-l trimită cu oile la păscut pe pârloaga sa de la Țintești.

Cer ”taxă de șmecher” pentru fiecare mașină din oraș

Demența celor doi mici dictatori, Toma și Apostu, a ajuns la paroxim, după ce au inițiat un proiect de hotarâre CLM, prin care să oblige toți buzoienii cu mașini să plătească abonament de parcare lunar de 100 de lei, ca la cablu. Inepția are două ținte. Prima, să-i revolte pe buzoieni, astfel încât să nu voteze PSD în această campanie și Marcel Ciolacu să piardă alegerile, și să strângă bani de chefuri la Palat, pentru vremurile tulburi ce vor urma. Reacția buzoienilor în spațiul on-line arată că cei doi și-au atins ținta, și un astfel de subiect, aflat în dezbatere publică, va încinge spiritele în această campanie electorală. Rămâne de văzut cum va reacționa Marcel Ciolacu, pentru că o rogojină aprinsă în cap e greu de stins, dacă Vodă nu dă ordin să pice capul lui Moțoc.