Scriere – de Doru Muzgoci
În 11 septembrie 2001, când președintele Statelor Unite a ajuns printre ruinele Turnurilor Gemene, americanii nu l-au huiduit. Nu au căutat vinovați printre ei. Au strigat „USA! USA!”, demonstrând că în momentele grele o națiune se strânge în jurul interesului său național.
La Galați, în schimb, președintele României a fost huiduit de parcă ar fi fost responsabil pentru agresiunile Rusiei în regiune. Mai grav este că o parte dintre cei care se autointitulează „patrioți” ajung să se solidarizeze mai degrabă cu narativele Kremlinului decât cu interesele propriei țări.
Asistăm la o răsturnare periculoasă a valorilor.
Agresorul este relativizat, iar România este pusă permanent la zid. Cei care ar trebui să apere interesul național ajung să repete teme care servesc perfect propagandei ruse.
Un adevărat cal troian în interiorul Uniunii Europene și al NATO.
Întrebați despre astfel de incidente, unii lideri ai acestui curent răspund prin sloganuri, formule vagi și invocări repetate ale lui Dumnezeu, fără soluții și fără claritate. Alții recunosc agresiunea împotriva Ucrainei, dar evită să numească și să condamne explicit agresorul.
Patriotismul nu înseamnă să îți denigrezi țara, să îți ataci instituțiile și să transformi fiecare problemă într-un motiv de ură împotriva României. Patriotismul înseamnă să construiești, să corectezi și să aperi interesele naționale.
România nu are nevoie de oameni care îi explică zilnic cât de rea este propria țară. Are nevoie de cetățeni care înțeleg că, indiferent de opțiunile politice, viitorul nu se construiește prin huiduieli, resentimente și propagandă.
Cei care confundă patriotismul cu slăbirea României nu servesc interesul național. Iar această diferență devine, pe zi ce trece, tot mai vizibilă.