”Mirel din Turnu Măgurele” vine să protesteze în Crâng

De parcă nu ne era de ajuns Haritinia Crăiță, care a alungat activiștii de mediu din pădurea Crâng, acum s-a anunțat și Emanuel Ungureanu poreclit de Marcel Ciolacu ”Mirel din Turnu Măgurele”. Premierul i-a numit pe toți așa, la snop, dar fiecare în parte poate fi indentificat sub acest apelativ, pentru că toți sunt la fel.

Ungureanu și-a anunțat protestul la poarta Crângului în ziarul senatorului Vlad Pufu, sansanews.ro și chiar i-a luat un interviu pe această temă. Iată ce spunea deputatul USR, Emanuel Ungureanu:

“Eu trebuie să și acționez, pentru că am primit un mandat din partea buzoienilor să acționez. Anunț public că, pe lângă protestul pe care îl vor organiza alături de colegii mei din USR, zilele viitoare, împotriva acestui abuz, un abuz absolut grosolan împotriva sănătății buzoienilor, dar și a legii, voi acționa și în instanță cu toate mijloacele pe care le am la dispoziție pentru a opri acest abuz. Vin constant în Buzău cu trenul și m-am uitat în ultimii 3 ani cum dispare Pădurea Crâng și nu se plantează nimic. O să fac o interpelare la domnul ministru al Mediului, dar cea mai rapidă metodă este contenciosul administrativ. Zona de contencios care trebuie atacată cel târziu luni și este și zona de interpelare și intervenție a Gărzii de Mediu, a instituțiilor care trebuie să protejeze spațiile verzi”, – scrie sansanews.ro

Anunțul deputatului USR nu ne surprinde mai deloc, după ce în mandatul său a acționat ca o supapă de refulare pentru tensiunile acumulate între Primaria Buzău și societate, între primar și buzoieni. Instalarea sa la poarta Crângului va îndepărta toți activiștii civici sau chiar buzoieni revoltați de decizia primarului de a defrișa pădurea Crâng, tocmai pentru a nu da o tentă politică acestor manifestări. După o scurtă prestație Emanuel Ungureanu va fi felicitat și omenit de primar pentru ajutorul dat, așa cum a făcut mereu. Și poate îi va garanta un nou mandat de deputat.