Ceremonii dedicate Zilei Drapelului în garnizoana Buzău

COMUNICAT DE PRESĂ

Ceremonii dedicate Zilei Drapelului în garnizoana Buzău

Duminică, 26 iunie 2022, la Monumentul Eroilor Neamului din Buzău, s-a desfăşurat ceremonia publică dedicată Zilei Drapelului Naţional.

La manifestările organizate de Instituţia Prefectului, în colaborare cu Garnizoana Buzău, au fost prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale, ai asociaţiilor de revoluţionari, veterani de război, militari activi şi în rezervă, cetăţeni ai municipiului.

După salutarea Drapelului României de către Daniel Marian Țiclea, prefectul județului Buzău, Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău, Constantin Toma, primarul municipiului Buzău și generalul de brigadă Iulian Daniliuc, locțiitorul comandantului Garnizoanei Buzău, activitatea a continuat cu înălțarea Drapelului pe catarg, intonarea Imnului Național al României și binecuvântarea Drapelului.

Cu această ocazie au fost rostite alocuţiuni, iar Clubul Drăgăicuțelor din comuna Berca a prezentat un moment cultural-artistic.

Ceremonia s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare şi a muzicii militare reprezentative a Diviziei 2 Infanterie „Getica”.

Activitatea a fost precedată, în seara zilei de 25 iunie, de o scurtă ceremonie de coborâre a drapelului naţional, care ulterior a fost depus la Biserica Militară „Pogorârea Duhului Sfânt”.

*        *        *

Ziua Drapelului (cunoscută şi ca Ziua Tricolorului), a fost stabilită prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.

 Drapelul tricolor a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei Revoluţiei de la 1848, când Guvernul provizoriu de la Bucureşti a promulgat decretul de instituire a Drapelului Naţional. Astfel, s-a stabilit ca Tricolorul – roşu, galben şi albastru – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor, purtând deviza Dreptate şi Frăţie, acordându-i-se şi denumirea de „stindard al libertăţii”.

Totodată, drapelul naţional este şi simbolul trecutului glorios, sub care astăzi Armata României, militarii români participă la misiuni în teatrele de operaţii din Afganistan, Balcanii de Vest sau la cele desfăşurate sub egida NATO, UE şi ONU ca un consens ale îndeplinirii angajamentelor pe care România şi le-a asumat ca membru al comunităţii internaţionale.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE