Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe Române din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei (SNFOR – ABV) a organizat, pentru al doilea an consecutiv, Concursul de toacă Chemarea la rugăciune, în colaborare cu Sectorul Cultural și comunicații media și cu protoieriile din cele două județe. Etapa finală a acestui concurs a avut loc duminică, 1 octombrie 2023, la Mănăstirea buzoiană Ciolanu, reunind un număr de 43 de concurenți, proveniți din diferite parohii, care s-au calificat în urma etapelor preliminare.
Participanții au fost împărțiți pe grupe de vârstă (9-13 ani și 14-20 ani), iar prestațiile lor au fost evaluate de un juriu format din: pr. Constantin-Iustin Stoica, profesor de muzică psaltică la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău, dl Ștefan Stănescu, renumit profesor de muzică, dirijorul Corului „Lyra” din Buzău, și rasoforul Porfirie Însurățelu, secretarul așezământului monahal. Misiunea juriului nu a fost deloc una ușoară, întrucât toți concurenții au avut prestații de calitate, aducând slavă lui Dumnezeu și impresionând audiența.
Mai multe pe https://arhiepiscopiabzvn.ro/a