Sâmbătă, 24 iulie, Centrul de Artă Aluniș găzduiește al doilea eveniment din seria „Seri de folk la Aluniș” cu un concert susținut de unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți, Emeric Imre.
Întregul weekend, 24-25 iulie, este dedicat iubitorilor de natură și drumeții, celor pasionați de mersul pe munte și amatori de cântece în jurul focului de tabără.
În cele două zile, începând cu ora 10, participanții sunt invitați să descopere bogățiile naturale din Ținutul Buzăului prin două drumeții în zona Colți. Sâmbătă este programată o drumeție mai lungă prin pădure la Complexul Așezărilor Rupestre de la Bozioru. Drumeția de duminică se adresează în special familiilor cu copii, fiind o drumeție mai ușoară al cărei scop este explorarea zonei Colți în căutare de fosile, chihlimbar și poveștile locului.
Sâmbătă, începând cu ora 18, Aluniș Art Center găzduiește al doilea concert din seria “Seri de folk la Aluniș” cu unul dintre cei mai îndrăgiți muzicieni ai gen muzical, Emeric Imre.
Născut în cartierul clujean Dâmbul Rotund, primul spectacol al lui Emeric Imre a a avut loc pe scena Casei de Cultura a Studenților (CCS) din Cluj-Napoca. În 1984 a debutat la Cenaclul Flacăra împreună cu Ghiță Cucui și Liviu Robu cu care formau grupul Notorius. Chemat în armată la o unitate din Timișoara, Emeric Imre a cântat cântat la vioară și chitară în orchestra acesteia.
În 2006 lansează albumul „Nebun de alb”, înregistrat împreuna cu Jimi El Laco (vioară și chitară), Roje (clape) și Sebi Lazăr (percuție). Împreuna cu doi asociați, Marius și Relu, reușește să pună la punct o oază de întâmplări reale și melodioase în cadrul clubului „Autograf”. Fondează o trupă care se cheamă “Emeric & Friends și Prietenii” a cărei componență este: Emeric Imre – chitara acustica și voce, Razvan Krivach voce și chitară electrică, Adelina Bolot voce, Sorin Zamfir percuție și Gabi Ghită clape. Ulterior, trupa își ia numele de Emeric Set.
Seara de sâmbătă evoluează natural, în spiritul creat de muzica lui Emeric Imre, și de la ora 21 are loc proiecția cinematografică, la doar o zi după lansarea în cinematografe, a filmului „Tata mută munții”, cel mai nou film semnat de Daniel Sandu. Filmul de acțiune și aventură este povestea unui tată dispus să facă orice pentru a-și salva fiul pierdut accidental pe un traseu în munți. Filmările au fost făcute printre altele și în Munții Bucegi.
„Tata mută munții” este a treia proiecție cinematografică din cadrul „Cinema în iarbă verde”, primul și singurul cinematograf de pe valea Buzăului. Primele trei proiecții de film românesc (10 iulie, 17 iulie și 24 iulie) sunt oferite cu ajutorul Centrului Județean de Cultură și Artă Buzău.
Seara se încheie în jurul focului de tabără, iar vizitatorii sunt încurajați să petreacă noaptea la cort în grădina generoasă a Centrului de Artă Aluniș.
Intrarea la concert și proiecția cinematografică sunt libere, dar donațiile către Centrul de Artă Aluniș sunt apreciate. Donațiile, încasările pe produsele consumate sau achiziționate de la magazinul centrului merg către susținerea proiectelor viitoare și către meșterii, artizanii și producătorii locali care le-au realizat.
Centrul de Artă Aluniș este locul unde arta este pusă în slujba binelui și contribuie la creșterea și dezvoltarea comunității locale celebrând și protejând valorile și tradițiile locale.
Centrul de Artă Aluniș activează în fosta școală abandonată a satului Aluniș transformată în centru de creație multidisciplinar unde acum au loc expoziții de pictură și sculptură, concerte de muzică tradițională românescă, muzică arhaică și clasică, ateliere, workshopuri și tabere, toate beneficiind locuitorii, artiștii, artizanii și producătorii locali. Mai multe detalii despre evenimentele centrului pe pagina dedicată de facebook: www.facebook.com/alunisart