Europarlamentarul Victor Negrescu a solicitat achiziții publice comune la nivel european pentru tratamentele de ultimă generație privind Covid-19 aprobate de UE
Eurodeputatul Victor Negrescu a solicitat, în plenul Parlamentului European, realizarea unei proceduri de achiziții comune la nivel european pentru tratamentele de ultimă generație privind Covid-19 aprobate de Uniunea Europeană.
“Aprobarea la nivel european a unor noi medicamente, inclusiv pe bază de anticorpi monoclonali, reprezintă o soluție bună și creează premisele pentru salvarea multor vieți. De aceea, propun achiziția în comun la nivel european a acestor tratamente cum s-a întâmplat și în cazul vaccinului.Așa ne vom asigura că toți europenii au acces într-o manieră echitabilă și la un cost decent la aceste tratamente. Haideți să arătăm fața umană a Europei și să realizăm rapid această procedură de achiziții la nivel european pentru toate tratamentele de ultimă generație!”, a declarat europarlamentarul român.
Reprezentantul României în Parlamentul European, Victor Negrescu, a explicat că România se confruntă cu o criză a medicamentelor împotriva Covid-19 și a cerut ca Uniunea Europeană să se implice mai mult.
“Toți europenii trebuie să aibă acces la tratamentele de ultimă generație împotriva Covid-19! Din păcate, astăzi acest lucru nu se întâmplă. În fiecare zi sute de români mor în spitale în absența unor tratamente adecvate. Această situație nu mai poate continua. Uniunea Europeană trebuie să intervină, mai ales acolo unde există astfel de probleme.”, a precizat europarlamentarul social democrat, Victor Negrescu.