Comunicat de presă
Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” și Primăria Municipiului Buzău, alături de Școala de Joacă, anunță o nouă reprezentație la Buzău a spectacolului „Închide ochii și ai să vezi mai bine” – primul spectacol de teatru din România creat pentru publicul larg, accesibilizat în totalitate publicului cu dizabilități urcă din nou pe scenă după o absență cauzată de restricțiile sanitare.
Copiii cu dizabilități nu pot merge la teatru, sau la operă, sau la un muzeu pentru că “deranjează”. Deși au aceleași nevoi, doar că se manifestă diferit, în România secolului XXI încă nu s-a găsit o cale ca ei să poată beneficia în egală măsură de un proiect cultural la fel ca un copil tipic.
Pe 5 mai, de la orele 11:00, așteptăm toți copiii tipici și atipici în grădina Vilei Albatros, din Parcul Marghiloman, la un eveniment special.
“Închide ochii și ai să vezi mai bine” este o adaptare după “Povestea seminței” scrisă de Dumitru Radu Popa și este o poveste pentru copiii care vor să înțeleagă mai bine lumea în care cresc. O mică sămânță îi duce pe copii în lumea plantelor și a animalelor. În drumul ei întâlnește tot felul de personaje care îi dau anumite lecții despre empatie, dragoste de aproape, grijă, neuitare, cunoaștere și speranță.
DISTRIBUȚIE:
Alexandra Pribeagu – Samânța de nap/ fluturele
Nuța Ilie – Omida/ Furnica/ Vântul/ Floarea bătrână
Taisia Orjehovschi – Hârciogul/ Mătrăguna
Varinia Mitrea – Buburuza/ Mama / ajutor picioare harciog
Oana Popa – Sămânța/ floarea tanara
INTERPRETARE IN LIMBAJUL SEMNELOR: Lavinia Chițu
INTERPRETARE NARATIVĂ- NEVĂZĂTORI: Andrei Cristea/ Miki Brebinaru Gheorghe.
CENARIUL ȘI REGIA : Oana Popa
Sub îndrumarea Prof. Coordonator: Conf.Univ dr. Gabriel Apostol
MUZICA: Iulian Vrabete
VERSURI: Iulian Vrabete, Oana Popa, Alexandra Pribeagu
SCHIȚE PĂPUȘI: Clara Dărîngă
SCENOGRAFIE: Andreea Maria Pană
Asistenți: Elisabeta Onoriu, Teodora Paraschiv și Radu Gheorghiței + Departamentul de scenografie anul III licență UNATC.
MIȘCARE SCENICĂ – Nadia Dimitriu
CONSULTANT ACCESIBILIZARE: Asociația Supereroi printre noi
ACCESIBILIZARE SUNET/ LUMINI– Alin Halațiu
Accesul în sala de spectacol se va face începând cu o jumătate de oră înaintea începerii spectacolului, pentru acomodare.
Partener principal: Asociația Magic,
Parteneri: Primaria Municipiului Buzău, Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” Buzău, Asociația Supereroi printre noi, Asociatia Help me be a rock star, Asociatia “O lume pentru toti”
!!! Accesul publicului in spațiul destinat spectacolului se va face de la ora 10:30 pentru a avea timp de acomodare.
INFORMAȚII PRESĂ
Director Centrul Cultural și Educațional ”Alexandru Marghiloman”,
Florina Potîrniche, tel 0747071723