Lucian Romașcanu, șef la P.S.D. Buzău

Liderul național al P.S.D., deputatul Marcel Ciolacu, a luat o decizie înțeleaptă prin numirea ca președinte interimar al P.S.D. Buzău a senatorului Lucian Romașcanu. În primul rând, la P.S.D Buzău trebuia numit un președinte interimar până la organizarea de alegeri după ce Marcel Ciolacu a fost ales președinte la nivel național. S-a pus capăt luptelor interne pentru șefia partidului, dar mai ales stării de confuzie, care a afectat destul de vizibil disciplina de partid. În al doilea rând, prin alegerea senatorului Lucian Romașcanu P.S.D. Buzău primește un suflu nou. Noul președinte, chiar interimar, va căuta să aducă acel ceva nou, care va însufleți activitatea de partid. Și în al treilea rând, Lucian Romașcanu reprezintă acel pol neutru în jurul căruia se pot descărca tensiuni fără ca echilibrul să fie afectat. De fapt, era de așteptat ca Lucian Romașcanu să preia sarcina politică de a conduce partidul până la alegeri și era doar o chestiune de timp când se va întâmpla acest eveniment.

#responsabilitate

”Astăzi am trăit o dublă onoare: – reconfirmarea din partea colegilor, prin vot, în calitatea de lider al Grupul Senatorial PSD– nominalizarea din partea președintelui Marcel Ciolacu ca președinte interimar al PSD Buzau, propunere validată prin vot de Biroul Permanent Național al PSD. Mulțumesc colegilor, d-lui Ciolacu pentru încredere, conducerii PSD pentru vot! Să ne urăm succes!”