„Ștafeta Veteranilor” ajunge la Buzău
În perioada 05-25.10.2023, în toate județele țării seva desfășura „Ștafeta Veteranilor” – Ediția a X-a, în scopul promovării valorilor naționale și a respectului față de veteranii și eroii României.
Anul acesta, garnizoana Buzău participă la activitate în cadrul „Traseului Roșu”, cu plecare din București în data de 5 octombrie și încheiere în data de 25 octombrie, la Carei, de Ziua Armatei României.
În data de 11.10.2023, în Buzău, se desfășoară următoarele activități:
– între orele 16.45-17:00 (aproximativ), echipa de ștafetă va sosi dinspre Brăila și va intra în localitatea Buzău (punct întâmpinare Petrom – Bariera Brăilei), dinspre Gălbinași, prin alergare sau mers cu bicicleta, la care se vor alătura militari din garnizoana Buzău;
– între orele 17.00-17.30, participanții la activitate se vor deplasa pe traseul Șoseaua Brăilei – Strada Alexandru Marghiloman – Strada Clemenței – Strada Ion Băieșu – Piața Daciei.
– aproximativ, între orele 17:30-17.45, va avea loc predarea ștafetei de către comandantul (înlocuitorul legal) Garnizoanei Buzău, împreună cu autorități ale municipiului Buzău, echipei formate din un alergător și un ciclist din Buzău, care vor purta ștafeta către garnizoana Focșani.
În data de 12.10.2023, ora 08.30, ștafeta va pleca de la sediul comandamentului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, Bd. Mareșal Alexandru Averescu – Bulevardul Unirii – pod Mărăcineni – E-85.
Ștafeta va continua deplasarea pe drumul E-85, comunicația Mărăcineni – Poșta Câlnău – Râmnicu Sărat – Focșani.