Ciucă și-a lansat cartea cu lăutari

Lansare de carte fără etichetă, la Cetatea lui Dinescu de pe malul Dunării. Ciucă și Dinescu au preparat o ciorbă-friptură, după rețeta lui Nicolae Ciucă, pe care o ținea la secret. Când și când, o gașcă de lăutari cântau o manea. De carte n-au zis nimic, doar au arătat-o printre norișorii de fum de la grătar. Astea sunt vremurile pe care le trăim. Presa națională a fost încântată de eveniment, toți au publicat același text.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, şi-a prezentat cartea ”În slujba ţării”, la Cetate, alături de Mircea Dinescu, cei doi gătind mâncăruri tradiţionale din Oltenia, ascultând muzică lăutărească şi vorbind despre capitole din volumul lui Ciucă. ”Trăirea de acolo nu poate fi decât din trăire”, a afirmat Ciucă. El s-a referit şi la cariera sa militară: ”În Armată, când încerci să te impui prin forţă, nu reuşeşti să obţii… Trebuie să îi simţi pe oameni şi ei trebuie să te simtă. Fără simţirea asta reciprocă, nu se face nimic în viaţă”.

Este de văzut când și cum se va termina această parodie, pentru că la nivelul oamenilor, care au rămas totuși lucizi pe scena politică, se vorbește deja despre Nicușor Dan.

Ce am înțeles din prezentarea lui Nicolae Ciucă?

Să ne ferească Dumnezeu!