La SECUREI!

Între două paranteze

Cei născuți deschiși la minte

Au parte de mult necaz

Vin sătenii cei de frunte

Să le spună că n-au haz

……………………….

Logica e poezie

Cunoștințele, un fleac

Cea mai mare măestrie

E sămânța de dovleac

………………..

Între două paranteze

Stă un creier mic și pur

Nu îl pui să se formeze

Să devină un om dur

……………………

E mai bine, un om moale

Să conducă un popor

Nu vrem să se mai răscoale

Glasul vreunui muncitor

…………………………………..

Cei cu mintea mai deschisă

Ahtiată de dreptate

Ar fi bine să mai stingă

Setea lor de libertate

……………………………

Între două paranteze

Poți  scrie un rând sau două

Numai vezi să nu lezeze

Spiritul de lume nouă

M.G.