A început campania electorală!
Fitile și sacrificii de pioni sau oameni incomozi în partid. Așa a început campania electorală ce se va termina la sfârșitul anului viitor. De acum înainte pace nu va mai fi pe scena politică, alianțele vor fi doar de formă, iar întregul plan de reformă promis de premier se va nărui.
Dacă la Centru, liderii politici sunt mai precauți, pe plan local a început măcelul. Primul vizat este Adrian Petre, vicepreședinte la Consiliul Județean Buzău, puțin cam incomod pentru anumite cercuri politice și nu numai. Aflat într-o ascensiune politică puternică, Adrian Petre are priză la electorat, dar incomodează anumite planuri făurite cu mult deasupra sa. Dezrădăcinarea sa din listă, pare o operațiune greu de obținut, așa că s-a început mai devreme decât era planificat. S-a început cu un subiect mărunt, dar bine ales, specific vremurilor de demult și aplicat cu succes de cătanele din sat și revizorii de la ICS. Nu s-au aplecat pe combustibil, pentru cunoscători, ci pe bidineaua din magazie folosită în scop personal. Subiectul, de toată jena, a fost lansat către toate televiziunile și bine prelucrat pe conținut. Nu interesază pe nimeni de căsoaiele funcționarilor publici, de faptul că cel care răspundea cu semnalizările pe drum, vedea în fiecare zi un limitator de viteză amplasat chipurile ilegal, și nici de faptul că pe acolo nici măcar nu se știe sigur dacă drumul public e chiar drum în acte. Și nu pădure tăiată în mod ilegal. Se vede doar piscina politicianului despre care nu se știe sigur dacă chiar există. Cu astfel de subiecte va continua campania electorală. Cu lucrături ușoare, lesne de croșetat, dar cu impact mare la publicul larg.