Azi, la Judecătoria Buzău, l-am văzut pe candidatul PNL pentru primăria de la Mărăcineni, Constantin Coman, cu un braț de dosare pe care să le înregistreze la registratura instutuției. Credeam că este pârât în vreun proces și a formulat întâmpinarea. Mai erau câțiva cu el. Tineri din comună, care au găsit de cuviință să-l însoțescă pe domn profesor la Tribunal. La capătul cozii era și primarul de la Săpoca. Și el avea un teanc de dosare și era însoțit de un grup de tineri. Erau mulți, probabil de la alte partide, care voiau să-și încerce norocul la vot. Am intrat în vorbă cu ei și mi-au explicat că sunt obligați să-și depună dosarele la registratura Judecătoriei. Așa fac toți. Sincer n-am știut acest lucru. Au stat la coadă și au primit bon. Păreau fericiți că au scăpat de acest chin.
Mă întrebam, la ieșirea din Judecătorie, de ce nu s-au pozat candidații la acest final de drum. În fața Judecătoriei, cu bonul în mână care le dă convingerea că vor fi prinși pe buletinele de vot?