Proiectele de dezvoltare urbană din Buzău sunt umbrite de liziera ce mărginește orașul cu râul Buzău. Dacă spre Est s-a găsit soluția salvatoare și se plantează pădure, spre vest, după DEDEMAN, situația pare fără ieșire. Din ultimele verificări, aici ar fi moșia baronului Laurențiu Dobrică, cumpărată de la două băbuțe din Poșta Câlnău, pe o sumă ridicolă, de mai puțin de două sute de milioane de lei vechi. Cât doi cârlani, vorba unui mare ziarist din Buzău. Băbuțele, ca și mașinile vândute în Germania, aveau pădurea de la strămoși în sat și nici nu treceau pe la ea. Numai că, între timp, pe când ele creșteau și se făceau fete mari, pădurea a plecat de acasă. De la Poșta Câlnău a trecut râul Buzău și s-a aciuiat pe malul gârlei. În mod normal, pământul de sub pădure ar trebui să fie al orașului Buzău, numai că nimeni nu a revendicat acest drept și băbuțele au rămas cu buștenii în Buzău. După ce au făcut vânzarea, care le-a adus multă bunăstare, după cum consemna un procuror DNA, care a anchetat afacerea, băbuțele au cam dispărut din peisaj, ca și pădurea, pe care au defrișat-o în campania electorală localnicii din Mărăcineni, în urmă cu mulți ani. Au rămas lăstari și cioate și un câmp greu de gestionat în arhitectura unui oraș modern. Ce este de făcut? Asta a fost întrebarea formulată într-un cerc restrâns de mai marii urbei, care a adus și câteva răspunsuri. Cel mai combativ și mai arțăgos ar fi fost juristul cel mare, care este de părere că pământul este de drept al Primăriei Buzău. Câteva zeci de hectare bune, care ar crește vizibil zestrea orașului. Un altul, mai împăciuitor ar fi spus că nu se cade. Totul e tranșat, așa că nu mai are rost să se dezgroape morții. A mai rămas o voce, care încă nu s-a decis, dar care este cea mai importantă în economia discuției.
REVENIM!