„Dragi buzoieni,
Pentru a facilita accesul dumneavoastră la sprijinul pe care echipa PSD Buzau vi-l poate acorda, vă las un link de înscriere la audiențe cu subsemnata: https://forms.gle/DUd6sxjaQ7MgwYZi7
Completarea formularului durează 2 minute.
La ce vă puteți aștepta?
Audiențele sunt întâlniri directe între cetățeni și deputat, în cadrul cărora putem discuta probleme care vă privesc personal sau care afectează comunitatea.
Un deputat poate să:
- Asculte și să medieze, adică să preia sesizarea dvs. și să o transmită oficial către instituțiile competente (ministere, agenții, primării, prefecturi), solicitând răspuns în termenul legal.
- Adreseze întrebări și interpelări în Parlament miniștrilor sau Guvernului, pe teme de interes public ridicate de cetățeni.
- Inițieze sau susțină proiecte de lege atunci când problema semnalată ține de o lacună legislativă.
- Să vă îndrume corect, adică explică ce instituție are competența să rezolve problema și ce pași legali sunt de urmat.
- Verifice stadiul unor demersuri administrative blocate și să ceară clarificări de la autorități.
- Faciliteze accesul la informații publice care, în mod normal s-ar cuveni conform Legii 544/2001.
Audiențele pot avea loc joia sau vinerea.
Cum vă pregătiți pentru o audiență eficientă? Cu o expunere clară a problemei (de preferință și în scris), copii ale documentelor relevante și, dacă există, răspunsurile primite anterior de la autorități.
Cu cât informația este mai bine structurată, cu atât demersul poate fi mai rapid și mai concret.
Vă aștept cu drag”, este mesajul deputatului PSD de Buzău Oana Matache.