Ghiogarii lui Toma aplică metodele lui Omar Hayssam

Ziariștii și activiștii civici sunt dușmanii primarului. Doar ei își mai permit, într-un județ profund corupt, să mai arate ilegalitățile pe care le săvârșește zi de zi primarul și consilierii săi. Așa că, acțiunea de anihilare a lor a fost dată în sarcina ghiogarilor, adică a polițiștilor locali loiali edilului. Primul ziarist, Ștefan Orjan, a fost anihilat după ce polițiștii locali au descins la locuința acestuia. L-au descoperit fără contract de utilități și l-au speriat. Acum Ștefan Orjan îi cântă în strună primarului de dimineață până seara. Îi cântă ode zilnic și îi sărută inelul.Nu era de interes și făcea dezvăluiri doar la comandă, dar totuși era deranjant pentru afacerile primarului. Mai nou, s-a cristalizat o mișcare civică formată dintr-un activist civic cum nu a mai fost în Buzău, secondat de câțiva ziariști de temut. Nu mai vorbim de Ștefan Orjan și piticii de la PNL din spatele lui. Vorbim de ziariști adevărați. Împotriva acestora, primarul a scos artileria grea și tactica de luptă a lui Omar Hayssam. E drept că teroristul e la pușcărie, dar are în zonă ortacii lui, de pe vremea când  vâna pe la cabana deținută până mai ieri de Constantin Toma. Dezvăluirile sunt grave, bine documentate și vizează bani europeni. O singură scrisoare asumată prin semnătură și primarul ajunge în arest pentru mult timp. Aici e marea problemă a edilului și a ghiogarilor lui. Cum îi anihilează pe ziariști?  

Ce își permit ghiogarii să facă? Nici nu va puteți imagina!

REVENIM cu un material incendiar!