10 aprilie 2024
Astăzi, 10 aprilie 2024, la sediul S.J.U. Buzău a avut loc vizita unei delegații a companiei MZ LIBEREC, din care au făcut parte locțiitorul ambasadorului Republicii Cehe la București, dl. Juraj Melioris, dna. Marina Jarmolowicz, manager dezvoltare afaceri al companiei MZ LIBEREC, dna. Oana Maria Dumitrașcu, CEO Medical Gazplus.
MZ LIBEREC, din Cehia, este o companie fondată în 1958 care oferă servicii medicale în întreaga lume. Catalogul produselor cuprinde console cap pat pentru gaze medicale, tablouri alarmare și multe alte echipamente medicale.
Spitalul Județean de Urgență Buzău, cât și secțiile exterioare ale spitalului, vor beneficia de servicii medicale ale firmei MEDICAL GAZPLUS. Recent a fost finalizat contractul pentru achiziția de dispozitive medicale, urmând ca recepția să se facă săptămâna viitoare.
Invitații au fost întâmpinați de echipa managerială, ec. Claudiu Damian, managerul S.J.U. Buzău, directorul medical, dr. Ștefania Manolescu, și directorul de îngrijiri, as. med. Luminița Turcu.
Vizita a început cu o prezentare a unor dispozitive medicale si apoi a continuat cu o prezentare a două secții din spital, respectiv Cardiologie și Chirurgie Generală. Oaspeții, împreună cu reprezentanții conducerii S.J.U. Buzău, s-au deplasat apoi la Consiliul Județean Buzău. Aici, oaspeții au discuat, în special pe tema îmbunătățirii actului medical la cel mai mare spital din județ, cu reprezentanții conducerii C.J. Buzău.
Managerul S.J.U. Buzău, ec. Claudiu Damian: „Sunt onorat că astăzi am avut oaspeți de seamă ai Ambasadei Republicii Cehe la București, care, împreună cu reprezentați ai firmei Medical Gazplus, au ajuns la S.J.U. Buzău. Apreciez interesul pe care l-au manifestat pentru S.J.U. Buzău și dorim ca pe viitor să continuăm proiectele pe care le-am început.
Un aspect pe care doresc să vi-l aduc la cunoștință este că o parte din rampele de oxigen care au fost înlocuite pe secții, prin acest proiect demarat prin fonduri europene, la momentul înlocuirii acestora, am avut surpriza să constatăm că acestea au avut aceeși proveniență și au rezistat atât de mult timp, din anul 1997, atunci când au fost montate, fapt ce denotă calitatea și durabilitatea acestora.”
Compartiment Relații Publice,
Adriana Bunilă