Petre Daea a venit zgomotos cu ”mărgica” la Buzău să le explice fermierilor cum să se îmbogățească cu fonduri europene tocmai disponibile pentru ei. I-a invitat la cel mai luxos hotel din Buzău să se învețe cu noul lor statut. De bogați. Este vorba de mai bine de 15 miliarde de euro, bani pe care fermierii sunt așteptați să-i revendice. Vă dați seama că nu l-a crezut nimeni!
Un spectacol frumos, așa cum numai Petre Daea îl poate realiza. După eveniment am așteptat comentariile din presă, dar mai ales reacția liderilor politici care au participat la eveniment și au organe de presă proprii.
Ziariștii independenți nu au dat nimic despre acest eveniment. Nici nu au fost invitați, dar nici nu se puteau duce într-o locație așa de luxoasă la cât de săraci sunt.
Liderii politici au fost destul de zgârciți cu informațiile. Romeo Lungu a scris ceva, ceva, și a surprins punctele esențiale. Două fraze cu felicitări. Petre Emanoil Neagu a ignorat total evenimentul ca și scriitorii primarului Constantin Toma. Nici Romașcanu nu a fost prea entuziasmat de Caravana Cunoașterii și nici de zicerile ministrului Daea. A scis un pic pe pagina sa de socializare ceea ce a atras furia unei profesoare de la Eminescu, care l-a certat.
”Astăzi, 12.01.2023, în calitatea de senator al locului, am avut onoarea și bucuria de a întâmpina la Buzău pe distinsul meu coleg din guvern, ministrul agriculturii Petre Daea.La întâlnirea cu autoritățile agricole locale, cu primari și fermieri, ministrul Daea a prezentat pe larg Planul Național Strategic 2023-2027, document de maximă importanță pentru dezvoltarea agriculturii românești dar și de sprijin și protecție pentru fermierii locali.Felicitări Petre Daea, felicitări profesioniștilor din Ministerul Agriculturii! ”, a scris liderul P.S.D. Buzău, Lucian Romașcanu, pe pagina sa de socializare.
Reacția a venit imediat:
Carmen Tudorancea Limbaj de lemn ca pe vremea elogiilor ceausiste! Se putea mai bine,tinind cont de studii si de familie.Sau postarile sunt scrise de ,,secretare,,?
Lucian RomascanuCarmen Tudorancea atât s-a putut..