Legea prin care au fost plafonate dobânzile uriașe practicate de IFN-uri, promovată de P.S.D., a fost adoptată de Parlament. În acest mod, lăcomia patronilor unor astfel de instituții va fi limitată.
”Sunt IFN-uri care practică dobânzi și de 60.000% media dobânzilor practicate de IFN-uri este undeva la șapte-8.000% e bine? Prin acest proiect de lege am redus drastic aceste dobânzi. Ca atare, niciun cetățean care ia un credit de consum la un IFN nu va plăti mai mult decât dublu sumei împrumutate”, a declarat senatorul P.S.D., Daniel Zamfir, după ce legea a trecut de Parlament.
Nu pe aceeași poziție se situează reprezentanții USR. Ei nu țin cont de faptul că cei care sunt siliți de împrejurări să semneze un asemenea contract de credit sunt de obicei într-un mare necaz, de care profită cu vârf și îndesat cămătarii autorizați, numiți IFN-uri. Claudiu Năsui, deputat USR, fost ministru al economiei în Guvernul Cîțu, spune că este bine ca românii în nevoi să fie tâlhăriți de aceste IFN-uri în cel mai abject mod și vrea să atace legea la Curtea Constituțională.
”Dacă nu-l atacăm noi, IFN-urile, cu siguranță, în momentul în care se va aplica această lege, vor putea să ridice o excepție de neconstituționalitate la CCR și CCR-ul, atunci să trebuiască să spună într-adevăr dacă o normă care e retroactivă și modifică contracte în vigoare rămâne în picioare sau nu”, a declarat Claudiu Năsui, deputat USR.
Claudiu Năsui, fostul ministru al economiei, nu a căutat să vadă cum s-a ajuns aici și nici care a fost legea pe baza căreia au funcționat aceste IFN-uri. Nu-i pasă de români. Dacă ar fi citit, și-ar fi dat seama că astfel de entități au voie să funcționeze în paralel cu băncile în U.E. în baza unui principiu simplu. Și anume, acela de a ajutora o categorie de cetățeni vulnerabili. De a putea fi creditați în condiții mult mai blânde decât cele oferite de bănci. Ce au făcut IFN-urile? Dezastru!