EDITORIAL: Lecția de management ecologic din Cheile Turzii și contraexemplul de la Pădurea Crâng. Abordări juridice și silvice în conservarea biodiversității in situ
Autor: ing. CRĂIȚĂ Haritina, Expert Tehnic Judiciar în Inginerie sanitară și Protecția Mediului
Managementul durabil al ecosistemelor forestiere și carstice din România rămâne o temă de intensă dezbatere tehnică și juridică. Adesea, dinamica dintre necesitatea conservării biodiversității și presiunea intervențiilor silvice antropice relevă discrepanțe majore în aplicarea legislației de mediu.
O analiză comparativă directă între modelul de conservare in situ aplicat în Rezervația Naturală Cheile Turzii (Sit Natura 2000) și intervențiile silvice din Rezervația Naturală Pădurea Crâng (județul Buzău) oferă o perspectivă clară asupra modului în care interpretarea tehnică a „igienizării” poate proteja sau, dimpotrivă, degrada un habitat secular.
Modelul Cheile Turzii: Conservarea structurilor degradate ca piloni de biodiversitate
În cadrul unei inspecții tehnice recente în perimetrul sitului de importanță comunitară ROSCI0035 Cheile Turzii, am monitorizat starea de conservare a mai multor fitocenoze și elemente de dinamică populațională.
Pe o suprafață restrânsă de aproximativ 150 de hectare, acest sit adăpostește o densitate floristică și faunistică excepțională: peste 1.000 de specii de plante vasculare (cu 129 de endemisme și relicte) și peste 1.300 de specii de lepidoptere.
Reziliența extraordinară a acestui sit se observă de la nivelul micro-nișelor saxicole până la coronamentul forestier.
Procesele geologice primordiale arată cum apa a dizolvat calcarul de-a lungul mileniilor, formând marmite de coroziune și perforații carstice profunde în rocă. În aceste adâncituri naturale se acumulează treptat un strat infim de pământ mineral, creând nișa perfectă unde viața s-a instalat imediat: specii pionier dârze, cum sunt cimbrișorul de stâncărie (Thymus ssp.) sau suculentele din familia Crassulaceae, fixează acest sol fragil în condiții extreme de stres hidric și termic. Natura generează și apără solul centimetru cu centimetru.
La scară dendrologică, analiza unor exemplare seculare de jugastru (Acer campestre) și paltin de munte (Acer pseudoplatanus) evidențiază aceeași abordare corectă a managementului de conservare. Am identificat exemplare cu un indice ridicat de degradare fiziologică naturală — trunchiuri afectate de scorburi structurale masive, fenomene de putregai central sau de salcie albă (Salix alba) parțial dezrădăcinat în proporție de peste 70% în urma dinamicii hidrologice.
Într-un management silvic clasic, orientat strict economic, acești indivizi ar fi clasificați drept „masă lemnoasă degradată” și extrași. Într-un sit administrat conform Directivelor Europene (Habitate și Păsări), acești arbori sunt menținuți in situ. Fiziologic, cambiumul vascular și țesuturile conductoare periferice rămân active, asigurând fotosinteza și vitalitatea coroanei. Ecologic, degradările structurale (scorburile) funcționează ca microhabitate critice pentru avifaună și insecte saproxilice. Menținerea lor susține direct piramida trofică, la vârful căreia am monitorizat, în activitate de zbor în termică la ora amiezii, specii de avifaună de interes comunitar protejate prin situl ROSPA0087 Munții Trăscăului, precum acvila de munte (Aquila chrysaetos) și șoimul călător (Falco peregrinus), alături de populații stabile de șopârlă de ziduri (Podarcis muralis), specie înscrisă în Anexa 4A din OUG 57/2007.
http://revistaverde.ro/2026/09/04/editorial-opinie-de-expert-7/