Un căruțaș băut bine, pentru că pe vremea căruțelor nu existau prafuri, doar colb, a intrat cu oiștea-n gard și a sfărâmat căruța. Mândru de fapta sa, se laudă nevoie mare că i-a dat o lecție stăpânului, că nu i-a plătit simbria la zi. I-a mai modificat și foaia de parcurs. A lovit caii, a stricat sacii din căruță de a curs mălaiul în șanț.
„Am făcut-o premeditat şi asumat, pentru că am vrut sa trag un semnal de alarmă la nivel naţional faţă de ce se întâmplă…”, spunea căruțașul, mândru de isprava sa. Nu i-a păsat de căruță, de caii loviți, de sacii de mălai și nici de oamenii care se gândeau că vor pune și ei pe seară de un ceaun de mămăligă. S-a răzbunat căruțașul și a stricat tot, chiar dacă nu era căruța lui și a fost angajat pe încredere.
Cred că acum căruțașul va avea nevoie, pe lângă o bună consiliere psihologică sau psihiatrică și de un avocat bun, pentru că proprietarul căruței a aflat din ziare că individul a făptuit această monstruozitate, nu că era afumat, sau prăfuit de drum, ci premeditat pentru a se răzbuna.
Cine este căruțașul? Vă spunem mai târziu!