Batalionul 3 Geniu„General Constantin Poenaru”, la ceas aniversar

La 1 aprilie 2023, Batalionul 3 Geniu „General Constantin Poenaru” sărbătorește împlinirea a 115 ani de la înființare.

În acest context, vineri 31 martie, la sediul batalionului a avut loc o ceremonie militară și religioasă la care au participat locțiitorul comandantului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, generalul de brigadă Iulian Daniliuc, reprezentanți ai autorităților locale, foști comandanți ai unității militare, cât și cadre militare active, în rezervă sau retragere.

Cu ocazia aniversării au fost înmânate distincții și diplome de apreciere militarilor batalionului, precum și plachete aniversare pentru distinșii invitați.

La ceas aniversar, putem afirma cu mândrie că geniștii buzoieni duc mai departe tradițiile predecesorilor lor, prin abnegație, rigurozitate și tenacitate contribuie la dezvoltarea și modernizarea armei geniu, iar prin rezultatele deosebite obținute în activitățile executate se evidențiază ca specialiști desăvârșiți și militari demni ai Armatei României.

Text: Aura Tesloveanu

Foto: Nicoleta Pană, Corneliu Leu